perla.jpg

Pentru ca am pasit cu pasii pustii am fost pedepsita sa tac in timp ce plang. Sa simt lacrimile ca niste perle cu aripi rupte, zgariindu-mi obrajii ce-ti cersesc tie saruturile infometate de viata. Am luat sub bratul obosit carnetul si m-am ascuns dupa casa veche ca sa aud soaptele. Am schitat chipurile lor, le-am putut surprinde umbrele si cutele, visele care dansau in jurul lor. Nu le-am colorat. Am simtit atunci ca a le colora ar insemna sa ma cufund in vietile lor si sa o las pe a mea intr-o tolba. O tolba pe care sa o port pe umar din cand in cand, atunci cand imi amintesc ca ma doare. Am fugit la tine seara, am aruncat carnetelul pe masa plina cu schitele tale, plina cu hartii mototolite, plina cu fotografiile noastre. Mi-am ridicat picioarele si am stiut ca zbor atunci cand m-ai luat in brate si m-ai ridicat de la podea. Cantam ca doi nebuni afoni in timp ce spuma vanilata ne proteja din calea aerului rece si razbunator de afara. Mi-ai dat atunci scoica alba cu o perla in ea. Si am simtit ca spuma mi-a innecat emotiile intr-un val dulce care ma fura departe de casa.

Mi-au crescut aripi de atunci. Mi-au strapuns pielea in timp ce te desenam dormind. In timp ce te auzeam cititindu-mi povesti nemuritoare la culcare.

Am invatat sa te iubesc altfel, intr-un mod pe care nu il poti auzi decat daca esti in largul marii. Am invatat sa te iubesc cu nuante inventate de noi in timp ce facem dragoste, in timp ce ne faurim vise, in timp ce ne plimbam inlantuiti tinandu-ne de mijloc.

Si azi am luat acel carnet cu pagini ce s-au destramat ca un praf auriu peste picioarele mele. Am apucat sa-ti rostesc numele. Asta m-a salvat.

Cand eram adolescenta ma uitam pe cer si imi puneam dorinta ca tu sa apari in viata mea. Mi-am ales atunci un nume. Numele tau. Am desenat atunci un chip. Chipul tau.

Am construit o realitate dintr-un vis.

Tu esti perla mea.

Advertisements