5440161-lg.jpg

A cerut sa vada lumea si norul a purtat-o intr-un abur rece si dens care a orbit-o pana a scancit de teama. Mai avea cateva capsune, dar e ca si cum ai spune ca nu mai avea nimic. Rosul lor nu ii permitea sa se adanceasca in non culoarea pe care trebuia sa o absoarba ca sa fie una cu norul. A cerut si uite ca a gasit raspunsul in palma ei micutza…roua sau lacrimi, nu stiu sigur. Poate ca daca ar fi gustat ar fi stiut diferenta. A privit flashurile cu imagini si a incercat sa se intrupeze in ele. A gasit golul de aer care ii rostea numele in timp ce ea se ghemuia adesea langa geam devenind una cu lumea de afara. Acum era afara…speriata ca nu mai avea unde a se ascunde, departe de impunatoarele imagini despre care numai isi amintea povesti cand fura pozele din cutia de catifea sub forma de inimioara. Era afara din sine si totusi isi amintea a fi trait aceste imagini si luand aceste decizii. Isi amintea si cum s-a indragostit…ha..iubirea pentru un copil are bineinteles un alt contur fata de continutul iubirii pentru un adult traind in propriul regat.Dar ea continua sa iubeasca pur….S-a manjit de noroiul stradutzelor inguste si umede dar inima i-a ramas la fel.. ascundea biscuiti cu magium si zmeura salbatica, turqoise-ul cerului si aroma aerului dupa ploaie…De ce totul se complica atunci cand iesim din noi insine pentru a ne redefini din nou si dn nou, recreand imagini suprapuse si retraind experiente reactionand altfel sau la fel la ele? A ridicat o floare dar nu a rupt-o, a decis sa se intrupeze in cea de azi, dar sa-si pastreze visele si stralucirea de ieri..pasii o poarta catre ceea ce gandurile se incapataneaza sa formeze…

Advertisements